Iliescu: revolutie sau reforma celor de la putere?

Ion Iliescu a dat jurnalistului britanic John Simpson un interviu care a fost difuzat pe postul de televiziune BBC News, în data de 24 Decembrie la ora 8:30, sub titlul Simpson's World: Ion Iliescu.

Se pare că Ion Iliescu îşi menţine poziţia de salvator patriae, cei care doresc ca el să fie judecat ducând o activitate politică. Protestul din Piaţa Universităţii e comparat cu Rebeliunea Legionară din anii '40. Alegerile din '90 au fost, într-adevăr, libere, deşi Corneliu Coposu se plânge în jurnalul său de boicotarea campaniei electorale a partidelor de opoziţie de către autorităţile controlate de FSN.

Ion Iliescu repetă ideea marginalizării sale de către cei de la centru. În contrast cu ideea de persecutat, tocmai pe Wikipedia îl vedem pe domnul Iliescu într-o imagine încărcată de userul CristianChirita, datată acolo 1976 (deci după ce a început persecuţia politică a lui Ion Iliescu în '71, după cum el însuşi declară). Imaginea îmbină idilicul naturii cu formalismul costumelor: Iliescu joacă jocuri de iarbă verde cu dictatorul, dar şi cu cu jovialitatea-i obişnuită. Sigur, putem gândi că, în calitate de oficial zonal, e de datoria lui să întreţină şeful statului când vine în vacanţă în Moldova. Dar e de necrezut că se poate vorbi de o adevărată persecuţie. Tratamentul pe care Ion Iliescu l-a avut nu se poate sub nicio formă compara cu cei cu adevărat persecutaţi şi cărora nici nu li se răspundea la memoriile adresate Domnului Preşedinte al RSR cum s-a întâmplat în cazul episcopatului Bisericii Greco-Catolice. De ieşiri la iarbă verde cu dictatorul nu poate fi nici vorba! Mi-e teamă că marginalizarea lui Iliescu, atunci când e comparată cu situaţii în care oameni au fost, fără niciun dubiu, persecutaţi, păleşte precum prospeţimea trandafirilor aduşi iarna în casă. Să nu fie, oare, aşa?
 
De-a lungul interviului, câteva afirmaţii ale lui Ion Iliescu mi-au atras atenţia. Le postez aici, deci, sperând ca şi cei ce le vor citi o să le găsească interesante. A incercat sa fiu fidel cuvantului vorbit si sa scriu ce Ion Iliescu spune. Alătur, cu aproximaţie, minutul şi secunda la care cuvintele apar în cadrul videoului.

"I was known as being expelled by Ceauşescu from the leadership from '71 and then did exist a certain sympaty to me in certain circles (...) I was known in the country" 01.33

"Three, four people, we gathered sometimes to discuss about some possibility to withdraw Ceausescu, but it was discovered by the Securitate and, one by one, we were isolated (...) I've been always under the supervision (...) the group as such was dismantled (...). There were other attempts also: some simple people also they initiated some actions, but without any results". 02.20

How it's possible after the election to organise such anarchistic riots? (...) The miners was a part of those coming next day to help the authority to elliminate this anarchistic rioting. {reporter: Did you call them in?} No, They came by themselves. I have addressed only to the population of Bucharest that we are before such an activity which remembered to our generation the Fascist riots in '41 when Antonescu and army was obliged also to liquidate this riot of Romanian Legionar[i]es, Romanian Fascist[s] by force by the army. 15.00

It was after the free elections when people expected to enter into a normal way of living, not accepting such anarchistic approach. 17.00

"How could somebody judge me in connection with the Romanian revolution? We have to be serious. (...) To express some doubts about my role in the revolution is a question that nobody in the country will regard with seriousness." 20.50

"[People who think I ought to be in prison] are un... [pointing to the head with his... hand] abnormal people which could raise such a problem... entities... if somebody should try to do it there will be a general protest in the country." 22.00

"To regard Iliescu as being responsible for the those who dies in the revolution... I was an object of these fires in... during the revolution... during these days of December, not the organiser of this {interviewer: "the coup"} teroristic diversion ... diversion directed against us who have organised the first provisional structures of the new power. These are only political activity of some pople without {pointing againt to his head with his hand} any reason." 22.30

Din pacate, inregistrarile video de pe site-ul BBC iPlayer nu pot fi asculate din afara Regatului Unit. Pentru cei care pot asculta interviul, ofer mai jos legatura.

http://bbc.co.uk/i/pm0wy/

Trei documentare despre revolutiile anti-comuniste: Germania, Cehia si Romania

Serviciul internaţional al televiziunii publice britanice, BBC World Service, a produs trei documentare despre revoluţiile din Germania, Cehia şi România. Prezentatorul e jurnalistul John Simpson care s-a aflat la locul mişcărilor anti-comuniste. Acum el reviziteaza cele trăite de el în toamna-iarna anului revoluţionar, dar mai ales de locuitorii lagărului comunist din cele trei ţări.

Merită ascultate, deşi sunt în limba engleză: sunt scurte şi interesante.

Germania: Berlin şi Leipzig



Cehia învaluită în catifea



România: versiunea lui Ion Iliescu şi varianta îmbrăţişată de Monica Macovei

Hic incipitum

Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ κομουνισμός.

La început a fost comunismul. Nu la începutul începuturilor, ci la începutul suferinţelor multora. A fost... şi sperăm că nu se va mai întoarce după cum nu se vor mai întoarce anii acelor persoane pe care i-a încântat cu multilaterala dezvoltare şi cu promisiunea omului nou, în fapt vieţi distruse pe un anumit palier, iluzii deziluzionante.

Ca în gramatică, verbul poartă un loc cu totul aparte, iar noi am fi drepţi dacă i l-am respecta: „a fost”. Dacă a fost înseamnă că a avut cauze, s-a folosit de anumite mecanisme, a acţionat şi a lăsat urme, din păcate, adânci. Nu-l putem nega în fapt şi nu-l putem nega în memorie. Curăţenia începe cu observarea mizeriei, iar aceasta fiind depistată e aproape ca rezolvată dacă observatorul e de bună credinţă.

Îmi propun, aşadar, în blogul pe care-l încep astăzi să încerc să găsesc calea spre o înţelegere corectă a fenomenului comunist, de fapt cel al tranziţiei postcomuniste, ba chiar neocomuniste, cale anevoioasă din cauza aparentei noutăţi a demersului în sine (alături de al multor altora), dar nu numai; dezorientarea valorilor şi decantarea greoaie a evenimentelor peste rana încă netratată fac ca o asemenea încercare să se lovească dintru început de împrăştierea atenţiei. Ne face impresia că nu mai sunt maxine, autorităţi ce să ne lumineze intervenţia reflexivă şi ne lovim de sentimentul descurajant al neputinţei.

Dacă „nu se poate” e comod, deşi deloc plăcut, încercarea e dovada curajului care e legat intrinsec de speranţă. „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (In 16,33). Descoperirea adevărului care eliberează nu e doar o datorie, ci şi materie a unei speranţe, privire spre un scop care conferă efortului valoare.

Cu toate acestea, o abordare pesimistă nu e deloc în conformitate cu adevărul. Dezastrele, nenorocirile, greşelile, chiar dacă sunt rele, nu-şi ating dezvoltarea decât în cooperare cu voinţa umană. Aceasta poate să le accepte sau nu şi nu puţine au fost cazurile în care conştiinţe nobile au impus norme unor voinţe dârze şi răul exterior a fost un excelent prilej şi provocator al unui mare bine interior. Vorbesc aici de cei ce nu şi-au întors elicele în direcţia vântului roşu venit din est. Chiar în cazul celor ce au făcut-o, nu putem să le negăm alternativa soteriologigă; şi ei au dreptul la salvare. A nega acest drept înseamnă a ni-l încălca nouă în mod anticipat.

Toată această dezorientare e, de fapt, o confuzie axiologică unde valorile par a se face nevăzute, dar, de fapt, se lasă mai greu descoperite. Valorile specifice încă nu sunt stabilite, adică adaptarea valorilor imuabile la împrejurările concrete se face cu greu în iureşul de situaţii noi. Cu toate acestea, adaptarea nu e imposibilă, ba chiar e imperios necesară. În esenţă totul e simplu: valorile pe care le cunoaştem (cinstea, dreptatea, mila, adevărul frumosul, etc) trebuie lăsate să strălucească în imanent. De multe ori vorbăria goală, dar zăngănitoare atrage atenţia în alte colţuri. În contranst, tăcerea e receptacul al adevărului şi al cunoaşterii.

Fac, deci, propunerea, ca vorbind în tăcere sau tăcând prin felul propriu de a vorbi, să căutăm stabilitatea valorilor în lumina adevărului. Sunt deschis celor cu inima de o identică apertură spre colaborare (şi chiar sper în aceasta) căci solidaritatea umană e o valoare de căpătâi în orice societate, inclusiv la cea e care avem datoria să contribuim în mod constructiv.